De Ce Sunt Unii Adidași Atât de Scumpi?

Nike LeBron X

Nike LeBron X – „Cel Mai Scump Adidas al Celor de la Nike”

Se pare că astăzi o să țin o mică lecție de economie, pentru că întrebarea asta apare prea frecvent ca să o trec cu vederea.

La fel ca orice produs din lumea asta, și adidașii se supun legilor pieței iar prețurile lor n-ar trebui să surprindă pe nimeni. Există, totuși, câteva elemente interesante care îi fac să se comporte mai deosebit.

Câteva aspecte generale legate de prețurile adidașilor

Aceștia au valoare diferită în funcție de cât de rari și, în unele cazuri, cât de vechi sunt. Ok, nimeni nu-și ia adidași de la SH, dar pentru colecționari, chestiile astea au valoare. Majoritatea modelelor vintage ajung obiecte de colecție. De asemenea, când un model este scos din fabricație, automat devine mai greu de găsit, ceea ce-i crește valoarea pe piață.

Unii sunt foarte scumpi pentru că sunt fabricați în ediție limitată de la bun început, fiind astfel imposibil ca toți cei interesați să poată pune mâna pe ei. De multe ori, aceste modele sunt lansate doar în anumite magazine din orașe mari, lăsând restul lumii cu ochii în soare.

În condițiile astea, când toată lumea vrea un anumit model și șansele să pună mâna pe el sunt foarte mici, valoarea lui evident că urcă.

Unde mai pui că și în lumea adidașilor, la fel ca la meciurile de fotbal, există jepcari care reușesc să pună mâna pe niște modele în ediție limitată la prețul de lansare, după care le vând mai departe la o valoare de 2-3 ori mai mare. Pentru că pot.

Se întâmplă uneori să se ajungă la extreme, atunci când producătorii sunt niște curve ordinare și fac un model în doar 1-2-3 exemplare pe care le oferă unor vedete… Evident, când le pun gagii ăștia la licitație mai departe, se ajunge la niște scoruri uriașe, de câteva mii de dolari. Dacă nu mă înșel, Kanye West a făcut o țigănie din asta acum vre-un an.

Apoi, se întâmplă ca înainte să lanseze un model nou, producătorii să dea drumul cu câteva luni înainte la una-două perechi de teste ca să miroasă piața, să vadă ce vorbește lumea. Dacă e totul ok și se lansează modelul, toate bune și frumoase. Dar dacă prin absurd se renunță la modelului în cauză, alea câteva perechi de teste devin instant super rare iar valoarea lor sare până la Dumnezeu.

Ei, nu în ultimul rând și încapsulând tot ce am mințit mai sus, este vorba în primul rând de vâlva care se face în jurul lor. Cu cât vorbește lumea mai multe despre un model, cu atât o să-l vrea mai mulți iar prețul o să se ducă în sus. De aia Adidas, Nike și toată lumea sponsorizează sportivi din toate domeniile, de aia blochează Snoop Dogg Time Square-ul cu o armată de infanteriști stelari încălțați în adidași.

De ce sunt adidașii atât de scumpi în România?

Din punctul meu de vedere, România este o piață mai atipică pentru adidași. Legându-mă strict de raportul cerere-ofertă care guvernează orice economie civilizată, eu nu cred că sunt în țara asta atât de mulți care să se omoare după Converși, de exemplu, ca să poată șobolanii să susțină un preț atât de ridicat.

Ceea ce inevitabil mă duce la concluzia că trebuie să fie, totuși, destui suferinzi cu bășini la cur care iau mizeriile alea la orice preț doar pentru că sunt Converși.

Personal, nu vad ce ce ar da cineva 250 de lei pe o pereche de teniși din cârpă. Trecem peste faptul că da, sunt drăgălași. Dar când știi ca la mama lor în SUA se vând cu 20-30 de dolari (și mă refer la modelele alea ediție limitată, cu parafa lui Ozzy sau Led Zeppelin, nu Chuck Taylor standard) iar la noi se dau cu echivalentul a 70-80, nu-ți vine să te zgârii puțin? Las-o pe aia că la noi sunt din import și sunt taxe multe și căcăt. Și americanii își importă Converșii tot din Tailanda. Și în restul Europei sunt mai ieftini ca aici.

Întradevăr, la noi n-am pomenit încă de colecționari care să fie dispuși să arunce cu căruțe de bani după cine știe ce modele super rare, motiv pentru care n-o să pomenești încă de adidași vânduți cu 2000 de euro.

Pe partea de încălțăminte pentru oamenii de rând, totuși, prețurile sunt prea piperate. Aș vrea să zic că-i suferință după Nike, Puma și Adidas, dar și celelalte branduri sunt destul de umflate.

O fi oare suferință după chestii scumpe? O fi ca la mașini? Sau pur și simplu, oferta de adidași e prea mică și trebuie să se echilibreze cumva cu cererea?

Tu ce zici?

Sunt românii atât de ‘fashioniști’ încât dau oricât pentru adidași la modă sau pur și simplu nu prea ai de unde alege?

Scrie mai jos părerea ta despre asta și cine știe, poate găsim și o soluție:)

Leave a Comment

Previous post:

Next post: